Obsesii I

Schimb (de) vicii. Da, știu, așa începea un celebru vers. Vorba vine „celebru”, mai degrabă cunoscut într-un anumit auditoriu, în fine. Nu mă voi îndrepta sub nicio formă în acea direcție, anunț preventiv de acum. Mulți aleg muzica. Și mai multe persoane drogurile. Din păcate, cele dăunătoare. Dar cele bune. Oh, cele bune.

Unii le numesc obsesii, „droguri”, cu ghilimele de rigoare. Nu menționez nimic ilegal, poate doar în mințile anumitor neortodocși. Nu cei care nu cred neapărat în Divinitate, Dumnezeu. Nu, aceia au parte de foarte multe ipostaze „drogate” de credință, de bucurie sufletească împăcată cu speranță. Siguranță. Chiar și unicitate.

Multe ființe umane însă nu le înțeleg, ori ajung să le alunge, să le ignore, să le nege. Sau poate doar să le ascundă, să le închidă într-un recipient distrus, din punctul lor de vedere, însă doar ascuns în adâncul sufletului lor, în singurătate ori negativism. Aleg să alunge această plăcere sau plăceri, de a „răsufla” drogul bucuriei, drogul zâmbetului. Zâmbetului unui copil inocent și sincer, ori doar al bunicii trecută prin război. Obsesia unor buze mângâindu-i umărul ori poate doar siguranța oferită de privirea plină de adevăr a cățelușului din vecini. Mirosul florilor primăvăratice sau al zăpezii mângâietoare plimbându-și pufoșenia pe obrajii lui asprii.

Se încruntă. Simte nevoia unei obsesii demult pierdute. Nu tutun, deși îi zboară gândul spre trabucul ascuns în bibliotecă, în spatele Mizerabililor. Poate chiar și jumătate de pahar de whiskey, din acela vechi… Acela, de… atunci. O „obsesie” veche. Deși prea dur să fie numită obsesie, mai degrabă… obișnuință, căci asta devenise aproape instant. Se îndrăgostise de lucirea și senzația de fragilitate ce i-o ofereau ochii ei. Devenise obsedat de palmele ei, adora să-i mângâie brațele golașe într-o zi friguroasă. Ori s-o fotografieze. Fotografia, un alt viciu din cele bune. Doamne, toate acele fotografii anticitate, pline de senzualitate naturală, fără machiaj, cu părul ciufulit și într-un tricou alb, plin de zâmbet. Asta da obsesie, s-o vadă jucându-se prin dulapurile din bucătărie, căutând după cafea, cocoțată în vârfurile degetelor. Se îmbăta cu această imagine pentru o lună-ntreagă, care nici nu apuca să se termine că imediat îi vedea zâmbetul. Și iar își încărca doza de obsesie pentru fericire și beție sentimentală și psihică, totodată.

Păcat că acum rezervorul lui este gol, singur. Umplut pentru scurte perioade de Nickelback și tutun. Uneori și seriale ieftine. Poate chiar și false aventuri, folosite pentru a crea o falsă impresie de fericire, diafat rapid de trezirea la realitate odată cu zorii celei de-a doua zi. De fiecare dată realizează falsitatea din vorbele și ochii lui, precum și acțiunile ce păreau atât de relevante cu o noapte înainte. Asta datorită lipsei de obsesie, lipsei viciului ce-i împletea inima zilnic.

tumblr_myei9qHWA81s0jjelo1_500

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s