Nu.

E agitată. Nervoasă. Simte nevoia să țipe, să alerge în neștire. Și totuși nu o face. Vrea să lovească, să simtă satisfacție. Să simtă că o persoană simte durere, singurătate și nevoia de a fi îmbrățișată. Vrea să împingă, să își elibereze senzația de nervozitate și de nesiguranță, să evadeze din necunoștință. Simte ciudățenie, simte satisfacție când îi răspunde răspicat, când înăuntrul ei țipă la cea mai înaltă intensitate, dar ea totuși tace și înghite, când vorbește sec, alarmându-i acelei persoane cât de mult vrea să sară și să se elibereze de toată durerea și de toată drama de care fuge necontrolat.

Și totuși, nu o face. Ea tace, și înlătură orice început de ură din sufletul ei. Detestă ura, sentimentul de vinovăție pe care teoretic trebuie să-l simți când urăști pe cineva. De asta ea nu o face, ci tace. Așa i s-a spus, că apare vinovăția. Ea nu urăște. Nu este capabilă de acest lucru. Nu poate să urască, și-a jurat că nu o va face niciodată. Pentru că a urî înseamnă a-ți întuneca sufletul de goliciune și de urâțenie, pentru că a urî este îngrozitor și i-ar umple inima de negru.

Nu, asta nu se va întâmpla. Nu pentru că nu vrea să urască, pentru că simte nevoia să facă acest lucru din tot sufletul. Însă nu o face, de dragul fericirii care nu exită odată cu ura.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s