Fotografii, portrete, imagini, ipostaze, momente „prinse” sau cum vreţi să le spuneţi, pozele sunt cele care ne reîmprospătează amintirile. Fie că vrem sau nu, amintirile rămân simbolizate în imagini. Ori în imaginaţia noastră, într-o ramă uitată pe noptieră, agăţată pe perete, într-un album de fotografii sau ascunse printr-un folder, ele rămân.
El nu e genul care să stea toată ziua cu nasu-n poze. Să depene amintiri şi să-şi plângă de milă toată ziua? Niciodată. Nu e genul. El preferă să vadă pentru a nu ştiu câta oară filmul preferat cu maşini sau filmarea de la concertul Linkin Park la care a fost anul trecut. Dacă e meci de baschet, nici nu se pune problema să nu-şi cheme băieţii şi să epuizeze rezervele de bere din frigider şi să comenteze fiecare ratare a echipei preferate, dând vina pe adversari desigur.
Astăzi însă nu e cazul. Afară plouă cu găleata de vreo două ore. Suits s-a terminat pentru anul acesta, House a ajuns la final, niciun meci de baschet azi şi nici bere în frigider nu mai este. Fotbalul pe ploaia asta nu-i prieşte, plus că acele crampoane preferate sunt împrumutate. Nu, azi nu e o zi obişnuită.
Stă întins pe-o canapea de piele neagră în câmaşa de azi dimineaţă. O sticlă de Jack golită pe jumătate acum o lună stă în vitrină ca o momeală. Parcă ar lua-o dar parcă îi e lene, stă prea bine.
După vreo jumătate de oră, laptop-ul e în faţa lui, un pahar de wisky golit pe jumătate şi ochii lui dau semne să lucească. În faţa lui stă deschisă o fereastră cu o poză de anul trecut. Avea altă tunsoare dar totuşi acelaş rânjet idiot plin de fericire. Era fericit. Chiar fericit. „De ce am lăsat-o să plece? Nici nu mai ştiu.” Atât spune iar în momentul următor paharul se goleşte instant.
oanyyy.wordpress.com 